N**** I****
ReclamantN**** D**** D******
ReclamantZ***** G*******
ReclamantM******* I*****
ReclamantE******** I****
ReclamantAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr.806/03.09.2012 cu privire la prenumele autorului Constantin Ion, decedat la data de 30.11.2004, care este Gheorghe iar nu ion şi a erorii materiale strecurate în dispozitivul aceleiaşi sentinţe cu privire la întinderea suprafeţei de teren înscrisă la punctul 2.3.6 din trabzacţie care este de 1800 mp,iar nu 181.800 mp, cum din eroare s-a menţionat. Îndreptarea se face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 decembrie 2012
Admite acţiunea. Ia act şi consfinţeşte tranzacţia părţilor având conţinutul înfăţişat în scris de acestea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 septembrie 2012.
Hotarare 806/2012 din 03.09.2012Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei N**** I**** pentru ca părţile să se prezinte să semneze tranzacţia încheiată, cu menţiunea că este ultimul termen de judecată acordat pentru soluţionarea litigiului pe calea unei tranzacţii. Se citează pârâtele lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pentru finalizarea tranzacţiei încheiate de părţi, Amână judecarea cauzei la 03 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2012.
În temeiul art. 131 şi 6734 C.pr.civ. încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamanţilor pentru ca părţile să se prezinte să semneze tranzacţia încheiată. Se vor cita părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pentru finalizarea tranzacţiei încheiate de părţi, Amână judecarea cauzei la 18 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2012.
Încuviinţează cererea de imposibilitate de prezentare formulată în scris de apărătorul reclamanţilor, cu menţiunea că în sarcina d-nei avocat subzistă obligaţia de a face dovada imposibilităţii prezentării. Se citează părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Pentru imposibilitatea prezentării apărătorului reclamanţilor, Amână judecarea cauzei la 28 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 mai 2012
Încuviinţează cererea de amânarea formulată în şedinţă de apărătorul reclamanţilor. Se citează pârâtele. Pentru a da posibilitatea părţilor să stingă litigiul dintre ele pe calea unei tranzacţii, la cererea d-rei avocat, Amână judecarea cauzei la 07 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2012.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Neaga Dănuţ Dumitru, Z***** G*******, Mărgărit Ileana şi E******** I****. Respinge acţiunea formulată de aceşti reclamanţi ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. Acordă termen la data de 26 martie 2012 pentru când se citează părţile. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2012.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată scris de către apărătorul reclamanţilor, pentru imposibilitate de prezentare la termenul de astăzi. Se revine cu adresă către reclamanta N**** I**** ca în precedent, solicitându-i-se totodată să precizeze acţiunea sub aspectul cadrului procesual subiect activ, în sensul justificării calităţii procesuale active a reclamantelor Z***** G*******, Mărgărit Ileana şi E******** I****. Amână judecarea cauzei la 27 februarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2012
Incheiere de sedinta din 30.01.2012Din oficiu, în temeiul art.129 al.4 C.pr.civ. emite adresă către reclamanta N**** I**** pentru a justifica calitatea reclamantului Neaga Ionuţ Dumitru de moştenitor al defunctului Constantin Gheorghe în cazul în care îşi menţine afirmaţia din cererea precizatoare conform căreia această calitate derivă din contractul de întreţinere să indice temeiul juridic pe care se întemeiază această afirmaţie. De asemenea să precizeze dacă defunctul Constantin Gheorghe are moştenitori legali sau testamentari şi în conformitate cu dispoziţiile art.109 al.4 C.pr.civ. să depună la dosar încheierile emise de Notarul Public cu privire la verificările succesorale privind pe defuncţii Constantin Ion, Constantin Floarea şi Constantin Gheorghe până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea prev. de art.1551 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 30 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2011
Pune în vedere reclamanţilor ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 617,49 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. La cererea părţilor, Amână judecarea cauzei la 12 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2011
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de apărătorul reclamanţilor pentru imposibilitate de prezentare ca fiind întemeiată. Emite adresă către reclamanţi pentru a preciza acţiunea sub aspectul indicării gradului de rudenie al fiecăruia dintre reclamanţi cu defuncţii a căror succesiune se dezbate conform cererii acestora, indicării componenţei mase succesorale pentru fiecare defunct în parte, pentru a depune acte de proprietate pentru bunurile menţionate în cererea de chemare în judecată, certificate de deces privind defuncţii şi acte de stare civilă, până la următorul termen de judecată sub sancţiunea prevăzută de art.1551 C-.p.c. Pentru respectarea principiilor dreptului la apărare şi contradictorialităţii, se comunică câte un exemplar al acestor înscrisuri depuse către reclamanţi precum şi un exemplar al înscrisurilor depuse de apărătorul pârâtei la termenul de astăzi. Reclamanta N**** I**** şi pârâta Alexa Dumitra care a semnat de primirea citaţiei nu se mai citează potrivit art.153 al.1 C.p.c. Se citează părţile lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 05 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 Noiembrie 2011.