S* F***** D********** G**** S**
ReclamantS* O**** P*** S**
PârâtS* P***** M***** S**
PârâtDeclină competenţa teritorială în favoarea Judecătoriei Sectorului III Bucureşti. Irevocabilă.
Acordă un nou termen de judecată în cauză în vederea efectuării de verificări în caietul grefierului de şedinţă în sensul celor precizate de apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la 10.04.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2012
Încuviinţează cererea pârâţilor prin apărător, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii completatoare şi precizatoare a acţiunii. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 900 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei. Amână judecarea cauzei la 03.04.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2012
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor anexate acesteia. Amână judecarea cauzei la 20.03.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2012
Încuviinţează cererile formulate de pârâte prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză pentru a-şi angaja apărători. Pune în vedere apărătorului reclamantei să indice sediul actual al pârâtei S* O**** P*** S** având în vedere că citaţia emisă acesteia a fost returnată cu menţiunea „destinatar necunoscut”, urmând să depună la dosar certificat de la ORC cu privire la acest aspect, iar în situaţia în care se constată că sediul cu care aceasta este înregistrată la ORC este cel indicat în acţiune să îndeplinească procedura de citare prin publicitate într-un ziar de largă răspândire, precum şi să depună la dosar dovada. Se citează pârâtele cu copia cererii completatoare. Amână judecarea cauzei la 21.02.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2012