S* S**** T**** S**
CreditorS* P****** A********** G****** S**
DebitorS* S**** T**** S** - P*** A************ J******* R******* I****
CreditorRespinge cererea ca inadmisibilă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Se ataşează la prezenta cauză dosarul de fond nr. 5063/280/2010. Se citează reclamanta debitoare atât la sediul indicat în acţiune cât şi prin administrator judiciar cu menţiunea de a depune la dosar hotărârea judecătorească prin care s-a declanşat procedura insolenţei şi a fost numit administrator judiciar Rominsol IPURL, precum şi de a achita cauţiune în vederea soluţionării cererii de suspendare în cuantum de 2419 lei iar în situaţia în care nu va depune la dosar dovada deschiderii procedurii insolenţei, să timbreze legal cererea de chemare în judecată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei. Amână judecarea cauzei la 07.06.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2011