C******* O***** P*** A***** P****** M***** P***** A******** F***** C*** S**** 2***
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA „FOTBAL CLUB SEBEŞ 2011” prin împuternicit Comaromi Ovidiu . Acordă personalitate juridică şi dispune înscrierea petentei ASOCIAŢIA „FOTBAL CLUB SEBEŞ 2011” în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Braşov.
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de petent.
Amână judecarea cauzei la data de 26.08.2011,ora 10,00, pentru ca petentul, prin av. Popescu Mircea, să indice în statutul asociaţiei însemnele şi culorile clubului conform art. 26 lit.d din H.G.nr.884/2001; să precizeze regimul de disciplină pentru membrii clubului, respectiv recompense şi sancţiuni, precum şi condiţiile de acordare a acestora; să indice temeiul de drept privind cheltuielile asociaţiei cuprinse la art.48 din statut; să lămurească, la art.8 din actul constitutiv şi din statut, ce presupune „organizarea /realizarea oricărei alte activităţi compatibile cu scopul asociaţiei”; şi faţă de cele de mai sus, să depună act adiţional la actul constitutiv şi statutul asociaţiei în trei exemplare originale şi o copie xerox