D**** B***** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul D**** B***** I****, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002, la 1(un) an închisoare; - refuzul de recoltare a probelor biologice sau a testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art.87 al.5 din OUG 195/2002, la 2(doi) ani închisoare; - părăsirea locului accidentului, prev. de art. 89 al.1 din OUG 195/2002, la 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.33 lit.a Cod penal, 34 lit.b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2(doi)ani închisoare. În condiţiile art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.,,a” teza a II-a şi lit.,,b” Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal şi art.71 al.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, de 4 ani. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.191 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul D**** B***** I**** la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iulie 2011.
Amână pronunţarea la 1.07.2011.
termen în vederea administrării probatoriilor.
termen în vederea administrării probatoriilor.
termen pentru lipsa inculpatului.
termen la solicitarea inculpatului prin csrerea aflată la dosar pentru a-şi angaja apărător.