Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta G:F. împotrva deciziei civile nr. 417/R din 25 mai 2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. 2142/307/2010, pe ccare o menţine. Decizia este irevocabilă. DAtă şi pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2011.
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta G.F.; Acorda termen în vederea comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar.