V******** Ş*****
ReclamantS* B*** E*********** S* T********
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul V******** Ş*****, cu domiciliul în Timişoara, str. Inacu Flondor, nr. 19, Bl. E 17, ap.7, jud. Timiş, în contradictoriu cu pârâta SC Bega Electromotor SA, cu sediul în Timişoara, B-dul Republicii, nr. 21, jud. Timiş. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 Septembrie 2011.
În deliberare, faţă de cererea de probaţiune a reclamantului privind încuviinţarea şi administrarea în cauză a probei testimoniale, constată că procedura de urmat prevăzută de legislaţia în vigoare aplicabilă la momentul respectiv este aptă de a fi dovedită cu înscrisuri, sens în care, va respinge cererea în probaţiune. În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reclamant, considerând-o pertinentă şi întemeiată, în baza disp. art. 156 Cod procedură civilă, urmează a o admite,