C******* S***** R****
IntimatC******* S***** R****
IntimatG**** A***** D****** /********* a*** l* S** N******** ş*
RecurentAdmite recursul. Modifică în tot sentinţa în sensul că ia act de renunţarea reclamantului la judecarea acţiunii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 04 Octombrie 2011.
Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 14 Iunie 2011, în sensul că în mod greşit s-a consemnat „România liberă” în loc de „România votează”. Admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, formulată de ambele părţi prin apărători. Menţine în sarcina ambelor părţi obligaţia de a depune la dosar transcrierea discuţiei ce a făcut obiectul emisiunii „România votează”, ce stă la baza cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 04 Octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2011
Îndreaptă citativul întocmit pentru acest termen de judecată, în ceea ce priveşte calitatea părţilor, respectiv calitatea de recurent aparţine pârâtului Gerea Andrei Dominic, iar calitatea de intimat aparţine reclamantului Ciocanel Ştefan Romeo. Îndreaptă citativul în ceea ce priveşte adresele părţilor, în sensul că, recurentul-pârât Gerea Andrei Dominic are domiciliul ales la SCA Nicolescu şi Perianu, aşa cum a indicat în cererea de recurs, iar intimatul-reclamant Ciocanel Ştefan Romeo potrivit dispozitivului sentinţei recurate, respectiv: Pitesti, str.Eremia Grigorescu, bl.R1 bis, sc.B, ap.5, judeţul Argeş. Se va pune în vedere recurentului-pârât să depună la dosar copie a motivelor de recurs pentru comunicare intimatului-reclamant. Pune în vedere recurentului-pârât prin avocat să depună la dosar transcrierea discuţiei ce a făcut obiectul emisiunii „România liberă”, ce stă la baza cererii de chemare în judecată. Se citează intimatul-reclamant cu menţiunea de a depune la dosar la dosar transcrierea discuţiei ce a făcut obiectul emisiunii „România liberă”, ce stă la baza cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 13 Septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2011.