P******** D* P* L**** J********** B*******
RecurentS***** C******
Intimat InculpatÎn temeiul art. 442 C.proc.pen. dispune punerea în executare a amenzii judiciare în cuantum de 5.000 lei aplicate inculpatului prin încheierea din data de 01.06.2011. În temeiul art. 334 C.proc.pen., admite cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată din oficiu, în sensul înlăturării celui de-al doilea act material din fapta de „uzurpare de calităţi oficiale” în formă continuată, faţă de încadrarea din rechizitoriu. Condamnă pe inculpatul S***** C****** pentru săvârşirea infracţiunii de „uzurpare de calităţi oficiale” în formă continuată, prev. şi ped. de art. 240 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 (2 acte materiale), art. 74 lit. c , art. 80 alin. 2 C.pen, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.. Condamnă pe inculpatul S***** C****** (pentru săvârşirea infracţiunii de „port nelegal de (…) semne distinctive”, prev. şi ped. de art. 241 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. c, art. 80 alin. 2 C.pen, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. În baza art. 33 lit. b, art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din data de 27.01.2011, aplicată prin Ordonanţa nr. 361/P/2011 de Poliţia mun. Botoşani. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. c C.pen. dispune confiscarea specială a unui costum de poliţist de frontieră, a unui pistol artizanal şi a unei perechi de cătuşe artizanale de la inculpat, mijloace materiale de probă aflate în Camera corpuri delicte a Judecătoriei Botoşani, conform procesului-verbal nr. FN din data de 18.02.2011. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Aparaschivei Anca, de la urmărirea penală, deleg. nr. 227/2011, se va avansa B.A. Botoşani de către Ministerul Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2011.
Hotarare 2283/2011 din 24.10.2011AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 24.10.2011 - ORA 08,30.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 19.10.2011 - ORA 08,30.
pentru lipsa apărătorului
ALTE CAUZE.
LIPSĂ APĂRARE
AMÂNĂ CAUZA PENTRU PREGĂTIREA APĂRĂRII.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
ALTE CAUZE