V******* V*******
IntimatR***** I** p*** m******* P******* V*****
Recurent RECLAMANTA*** S***** S**
Intimat PARATAdmite apelul reclamantului. Schimbă sentinţa apelată în sensul că admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 27.671,199 lei.
Amână cauza pentru lipsă apărare.
amână cauza la 26.04.2012 pentru administrare de probe
Amână cauza la data de 15.03.2012
Administrare probe.
Încuviinţează efectuarea unei noi expertize tehnice în specialitatea auto şi numeşte în calitate de expert pe dl. Vartolas Valentin, care va avea în vedere următoarele obiective: 1. Să indice care este defecţiunea tehnică ce se susţine că s-a produs la motorul seria nr. 64698651351955; 2. Dacă defecţiunea invocată ar fi putut interveni la parcurgerea unei distanţe de 10 km de Arad, chiar dacă au fost efectuate teste specifice şi probă de drum, iar funcţiona în stare perfectă; 3. Raportat la uzura motorului şi intervenţiile pe care pârâta intimată SC A*** S***** S** Arad le-a efectuat – aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar – să se stabilească dacă defecţiunea invocată de către reclamant se poate datora vechimii şi uzurii acestuia fără a avea legătură cu acţiunea pârâtei, raportat la faptul că orice motor funcţionează ca un ansamblu de piese; 4. Dacă există posibilitatea de a stabili fără echivoc dacă defecţiunea tehnică invocată de către reclamant s-a produs sau nu la data arătată de acesta; 5. Să fie enumerate cauzele care ar fi putut provoca defecţiunea produsă la motor; să se arate la modul argumentat care au fost în concret cauzele ce au dus la defecţiunea motorului. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în cuantum de 1.000 lei, în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să facă dovada achitării sumei de 445 lei reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru. Amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 19.01.2012, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Incheiere de sedinta din 15.12.2011Admite cererea formulată de petentul-apelant Rugină Ion, CNP 167080204175 privind acordarea ajutorului public judiciar şi în consecinţă: Dispune reducerea cu 50% a taxei de timbru. Dispune eşalonarea la plată a taxei în cuantum de 795 lei. Pentru în vedere apelantului petent să facă dovada avansării taxei judiciare de timbru în cuantum de 350 lei până la data de 15.12.2011 şi avansării taxei judiciare de timbru în cuantum de 445 lei până la data de 19.01.2012, sub sancţiunea anulării cererii de apel. Cu cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 15.12.2011, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va soluţiona cererea de ajutor public judiciar.
Recalifică calea de atac ca fiind apel -se acordă termen la 24.11.2011