C***** A*****
ReclamantM********* P***** -********* D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J******* P*** R*********** L****
PârâtD******* N******** A*********** B*****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Cîrlan Aurora, (cu domiciliul în), în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (cu sediul în), Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, (cu sediul în) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, (cu sediul în), având ca obiect anularea adresei nr. 74/IX-3/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Sentinţa nr.193/F
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 10.10.2011
Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea la 5.10.2011
Pentru ca părţile să formuleze în scris punct de vedere cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu de către instanţă, amână judecarea la data de 28.09.2011.
amână judecarea cauzei la data de 29.06.2011- pentru a se reveni cu adresele
În vederea emiterii unei adrese către emitentul actului contestat , respectiv laParchetul de pe lângă ÎCCJ - DNAsă comunice adresa nr. 74/IX-3/2009 şi pt. ca părţile să-şi exprime punctul de vedere cu privire la natura juridică a acestei adrese , respectiv dacă are natura unui act administrativ, urmează a acorda un termen de judecată
Pt. a se pune în discuţia părţilor natura adresei nr. 74/IX-3/2009 emisă de Parchetul de pe lângp ÎCCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie, , respectiv dacă are natura unui act administrativ , pt. ca reclamanta să precizeze stadiul soluţionării dosarului nr. 10488/62/2010 aflat pe rolul Tribunalului Braşov , urmează a acorda un termen de judecată, sens în care,