I***** G*****
PetentC******** I**
IntimatAdmite cererea formulată de petentul I***** G***** în contradictoriu cu intimatul C******** I**. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 200 lei aplicată intimatului C******** I** prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AP nr. 0933364 întocmit la data de 30.09.2009 cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu o durată de 20 de ore, câte 2 ore pe zi, activitate ce se va desfăşura pe raza Municipiului Galaţi, jud. Galaţi. Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, către Primăria Municipiului Galaţi în vederea stabilirii activităţii ce urmează a fi desfăşurată şi a datelor la care aceasta urmează a fi prestată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.03.2011.