S****** M**** D*****
ReclamantM******** F*****
PârâtS* H**** M****** S***** S**
PârâtAdmite cererea reclamantei.
Citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar dovada notificării pârâţilor societate comercială şi asociatului M******** F***** privitor la intenţia de retragere din firmă şi de cesiune a părţilor sociale sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 1551 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2011 pentru când se vor cita reclamantul cu menţiunea dispusă de instanţă şi pârâtul S* H**** M****** S***** S**. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 noiembrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 14 noiembrie 2011 pentru când reclamanta are TC şi se vor depune la dosar înscrisurile solicitate de instanţă. Citarea pârâtului S* H**** M****** S***** S**. Instanţa constatând că procedura de citare cu pârâtul M******** F***** a fost îndeplinită în condiţiile art. 153 al.1 Cod procedură civilă dispune a nu mai fi citat fiind prezumat că are în cunoştinţă termenele de judecată ulterioare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 octombrie 2011.