P******** D* P* L**** J********** O*******
RecurentM****** I**
Intimat InculpatAdmite cererea inculpatului M.I de a fi judecat conform dispoziţiilor art. 320/1 al. 1,2,3 şi 7 Cod procedură penală introduse prin Legea 202/2010. În temeiul art. 85 pct. 1 din Legea 13/2007 rap. la art. 208 al. 2 C.p. cu aplic. dispoz. art. 320/1 al. 1,2,3 şi 7 Cod procedură penală din Legea 202/2010 (două infracţiuni): Condamnă pe inculpatul M.I., pentru fiecare infracţiune în parte, la câte 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul art. 85 pct. 4 din legea 13/2007 rap. la disp. art. 320/1 al. 1,2,3 şi 7 Cod procedură penală din Legea 202/2010 (două infracţiuni): Condamnă pe inculpatul M.I., pentru fiecare infracţiune în parte, la câte 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. „a” C.p. şi art. 34 lit. „b” C.p., inculpatul va executa o singură pedeapsă, cea mai grea, respectiv cea de 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul art. 81 C.p. şi 82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. Atrage atenţia inculpatului cu privire la respectarea disp. art. 83 C.p. În baza art. 71/1 al. 1 C.p. aplică inculpatului M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” şi „b” Cod penal. În temeiul art. 71/1 al. 5 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate. În temeiul art. 189 şi 191 C.p.p., inculpatul va fi obligat la plata următoarelor sume: -614,85 lei c/val. consum fraudulos de energie electrică în perioada 16.10.2009-08.10.2010 şi la - 1033 lei c/val. consum fraudulos de energie electrică în intervalul 09.10.2010-11.02.2011. Obligă pe inculpatul M.I. la 200 lei onorariu apărător din oficiu şi la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2011.
Cauza s-a amânat pentru ca inculpatul să se prezinte cu cartea de identitate, în vederea identificării şi audierii acestuia.
Pentru lipsa inculpatului, care va fi citat cu mandat de aducere cu însoţitor.
In urma admiterii declaraţiei de abtinere a preşedintelui de complet C10, dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C8 cu termen de judecată la data de 21.09.2011.
Cauza s-a amânat pentru a se îndeplini procedura cu inculpatul şi partea civilă, citaţiile fiind restituite de către poştă.