S***** G***
Recurent InculpatCondamnă pe inculpatul S***** G*** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita minimă admisă de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă din data de 16.02.2011). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului S***** G*** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Oancea Cristina), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul S***** G*** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
-pronunţare 27.03.2012.
-ptr. lipsamartorilor din lucrări.
-ptr. lipsă de apărare.