O*** Ş*****
ReclamantO*** E********
ReclamantAdmite cererea
`Amână judecarea cauzei la dat de 15.03.2012, c37, sala 22, termen dat în cunoştinţă reclamantilor, pentru cand se citeaza martorii Reichert Ioan si Lorincz Emerich, in vederea audierii. Dispune îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 130 din Decretul-lege nr.115/1938 faţă de pârâtii Csosz Francisc , Tyukodi Elisaveta si Leber Barbara, Leber Francisc si Leber Petru, prin emiterea unei somaţii care se afişează la judecătorie, la Primăria com. Carpinis, prin grija Primarului acestei instituţii şi se publică într-un ziar mai răspândit. Efectuarea unei adrese către Primăria com. Carpinis pentru a asigura afişarea somaţiei la sediul instituţiei, timp de o lună, urmând ca după îndeplinirea termenului de o lună să comunice instanţei îndeplinirea acestei proceduri. Reclamantii vor face dovada publicării somaţiei într-un ziar mai răspândit.