H*** A****
PetentÎn temeiul art.450 al.1 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite cererea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara privind pe condamnatul , în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 155/2010 pronunţată de Judecătoria Lugoj pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 645/2007 emis de Judecătoria Lugoj, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.