M******* A***** R*****
InculpatC****** B*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul la pedeapsa de : -2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat În temeiul art. 86 4 C.p. rap. la 83 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2592/13.12.2010 a Jud. Timişoara, definitivă prin nerecurare şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa pronunţată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 2066/18.07.2011 a Judecătoriei Timişoara. def. prin d.p. 1572/R/10.10.2011 a C.A. Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare aplic. prin s.p. 2066/18.07.2011 a Jud. Timişoara în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, astfel: - pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 192 alin. 2 cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. - pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, alin. 1 ind. 1 lit. a, b, c C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. Înlătură provizoriu sporul de 2 luni închisoare aplic. prin s.p. nr. 2066/18.07.2011 a Judecătoriei Timişoara.. În temeiul art. 36 al. 1, art. 34 lit.b C.p. rap. la art. 33 lit. a C.p., contopeşte pedepsele de: - 5 ani şi 6 luni închisoare pt. săvârşirea infr. prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplic. prin prezenta - pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 192 alin. 2 cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplic. prin s.p. 2066/18.07.2011 a Jud. Timişoara - pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, alin. 1 ind. 1 lit. a, b, c C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplic. prin s.p. 2066/18.07.2011 a Jud. Timişoara în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-2-a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 88 C.pen deduce din durata pedepsei reţinerea de 24 de ore din 02.04.2011. În baza art.36 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată din 18.05.2011 la zi. Anulează MEPI 2695/11.10.2011 a Jud. Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prezenta sentinţă. În baza art. 14 şi 346 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 2620 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2011.
Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2011 Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2011.