B***** S*****
PetentI***** M********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulata de reclamantul Bârlan Ştefan cu dom. în com. Izvoru Bârzii, sat. Izvoru Bârzii, jud. Mehedinţi in contradictoriu cu pârâta Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AP nr. 2460227/29.01.2011. Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria AP nr. 2460227/29.01.2011, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 de lei, cu sancţiunea „avertismentului” . Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat . Conform art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, atrage atenţia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale . Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 09.03.2011.