A******* G*******
InculpatAdmite schimbarea de încadrare juridică pusă în discuţie de instanţă şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 334 Cpp, schimbă încadrarea juridică a faptelor prin reţinerea art. 33 lit. b Cp în loc de art. 33 lit. a Cp. În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 3201 al. 7 Cpp condamnă inculpatul A******* G******* la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege În baza art. 86 al. 1 OUG 195/2002 cu aplic. art. 3201 al. 7 Cpp condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 85 al. 1 teza 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 3201 al. 7 Cpp condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b Cp contopeşte cele trei pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 al. 1, 2 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni stabilit în condiţiile art. 82 Cp. În baza art. 71 alin. 5 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi exercitarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cp vizând revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 50 lei onorariu parţial apărător desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Amana pronuntarea pentru data de 07.02.2012.
31.01.2012 pentru prezentarea apărătorului ales al inculpatului.
10.01.2012 pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja un apărător ales.
22.11.2011 lipsa inculpatului.