M***** D****
ReclamantS*** F*****
ReclamantL**** E****
ReclamantD****** I***
ReclamantM**** T****
ReclamantAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Respinge acţiunea ca prescrisă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2012.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA ASUPRA EXCEPŢIEI LA DATA DE 08.11.2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11.2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Menţine în sarcina apărătorului pârâtei OMV Petrom, obligaţia de a depune la dosar extras din CCM pe anii 2005-2007, cu privire la dispoziţiile referitoare la cota de participare la profit. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2012. Pârâţii Sindicatul Liber şi Independent Unirea- la Sediul Arpechim, Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim şi Sindicatul Naţional Petrom –Energie au termen în cunoştinţă în condiţiile Legii nr. 202/2010. Reclamanţii au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 octombrie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Pune în vedere apărătorului pârâtei OMV Petrom să depună la dosar extras din CCM pe anii 2005-2007, cu privire la dispoziţiile referitoare la cota de participare la profit. Amână judecarea cauzei la data de 04.10.2012. Pârâţii Sindicatul Liber şi Independent Unirea- la Sediul Arpechim, Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim au termen în cunoştinţă în condiţiile Legii nr. 202/2010. Se citează pârâtul Sindicatul Naţional Petrom –Energie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 septembrie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei OMV Petrom SA, prin care solicită amânarea cauzei fiind în imposibilitate de prezentare. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar extras din CCM pe anii 2005-2007, cu privire la dispoziţiile referitoare la cota de participare la profit şi hotărârea judecătorească la care se raportează când precizează că de la pronunţarea acesteia începe să curgă termenul de prescripţie. În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 13.09.2012. Pârâţii Sindicatul Liber şi Independent Unirea- la Sediul Arpechim, Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim au termen în cunoştinţă în condiţiile Legii nr. 202/2010. Se citează pârâţii OMV Petrom SA şi Sindicatul Naţional Petrom –Energie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Repune cauza pe rol în vederea completării probatoriului. Acordă termen la data de 07.06.2012 pentru cand se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.05.2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 17.05.2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.05.2012, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Ia act de denumirea actuală a pârâtului Sindicatul Unirea - la Sediul Arpechim, respectiv: Sindicatul Liber şi Independent Unirea şi dispune conceptarea acestuia cu noua denumire. Dispune reluarea procedurii de citare cu pârâţii Sindicatul Liber şi Independent Unirea - la Sediul Arpechim şi Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim atât la adresa din comuna Bradu, str Petrochimiştilor nr. 127, cât şi la adresa din comuna Bradu, str Petrochimiştilor nr. 1. În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 10.05.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 29.03.2012 în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Se citează pârâţii Sindicatul Unirea şi Rafinorul la sediul indicat de reclamanţi la acest termen de judecată, respectiv în comuna Bradu, str. Petrochimiştilor nr. 127, jud. Argeş, iar pârâta FSLI Petrom, cu copie acţiune, la sediul din Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr.32, sector 5, precum şi în Ploieşti, Piaţa Eroilor nr.1, jud. Prahova. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2012 în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Se reia procedura de citare cu pârâţii Sindicatul Unirea şi Rafinorul la sediul indicat în acţiune. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să indice sediul actual al pârâtei FSLI Petrom şi să depună la dosar dovezi cu privire la sediul acesteia, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind.1 Cpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2012 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2012 în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâţii Sindicatul Unirea - la Sediul Arpechim, Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim şi Federaţia Sindicatelor Libere (FSLI)Petrom Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să facă dovada că sediul pârâţilor Sindicatul Unirea - la Sediul Arpechim şi Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim este acelaşi cu sediul pârâtei OMV Petrom SA. Ia act de sediul pârâtului FSLI Petrom, indicat de către apărătorul pârâtei OMV Petrom SA, respectiv: Ploieşti, bd. Independenţei nr.21, jud. Prahova şi dispune comunicarea tuturor actelor de procedură la acest sediu. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul pârâtei OMV Petrom SA pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acţiunii, pentru a formula întâmpinare şi pentru a-şi pregăti apărarea, urmând ca în baza art. 96 Cpc a o admite şi a acorda un nou termen de judecată. Se citează pârâţii Sindicatul Unirea - la Sediul Arpechim, Sindicatul Rafinorul - la Sediul Arpechim şi Federaţia Sindicatelor Libere (FSLI)Petrom. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2011. Introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Federaţiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Se citează pârâţii, pârâta Federaţia Sindicatelor Libere(FSLI) Petrom cu exemplar de pe cerere şi acţiune. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.