S*** G** C***** O*******
InculpatCondamnă pe inculpatul SAVA COSMIN OCTAVIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p., faptă din data de 08.12.2010, la pedeapsa de 10 luni închisoare. Aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani si 10 luni, termen de încercare. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 1300 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.12.2011.
amana pronuntarea pentru data de 27.12.2011
pronuntare la data de 22.12.2011.
TERMEN 13.12.2011 SALA 2 LIPSĂ APĂRARE