B**** G*******
InculpatP***** M****
Parte vătămatăDosar 2241/306/2011 JUDECĂTORIA În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i C.pen. cu aplicarea art. 75 lit c C.p. şi art. 320ind 1 alin 7 C.p.p. condamnă inculpatul la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 81 al.1 cpp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata de 4 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 al.1 cp. În baza art. 359 al.1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 cp, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza II şi b cp: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; -dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 71 al.5 cpp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. . În baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998 C.civil şi art 1003 C.civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă P***** M**** şi obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 350 lei. . În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească suma de 520 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocaţilor din oficiu va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi,29.03. 2011. PREŞEDINTE
AP 29.03.2011