I************ T********* D* M**** T****
Recurent PârâtS* B** P***** S**
Recurent PetentAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta. Dispune anularea parţială a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
Amână pronunţarea la data de 15.02.2012.
Pune în vedere reprezentantului petentei să depună la dosar foaia colectivă de prezenţă pe luna mai 2011. Pune în vedere reprezentantei intimatului să facă demersuri, respectiv să verifice dacă deţine această foaie colectivă de prezenţă pentru luna mai 2011, iar, în caz afirmativ, s-o depună la dosar. Ia act de renunţarea reprezentantului petentei la solicitarea privind înscrierea în fals.
Încuviinţează cererea in probaţiune formulata de petent privind audierea martorilor indicati. Pune în vedere reprezentantului petentului să depună la dosar în termen de 5 zile o listă cu datele de identificare ale martorilor în vederea audierii.
Se va cita intimatul cu un exemplar al notelor de şedinţă.
În baza art. 96 C.pr.civ., pentru a da posibilitatea petentei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării comunicate la acest termen de judecată va amâna judecarea cauzei.