T********* D** N******
ReclamantJ****** S****** - P*** P*********** C********** J******* S******
PârâtC******** J******* S****** - P*** P*********
PârâtI************* Ş***** J******* S******
PârâtRespinge ca inadmisibilă cererea privind revendicarea imobiliară, formulată de reclamantul T********* D** N****** în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Suceava, Consiliul Judeţean Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind revendicarea imobiliară prin încheierea din 06.10.2015. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul T********* D** N****** în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Suceava, Consiliul Judeţean Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2015.
Hotarare 5551/2015 din 24.11.2015Amână pronunţarea pentru data de 24.11.2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2015Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind revendicarea imobiliară, excepţie invocată prin întâmpinare, urmând ca efectul dirimant al admiterii excepţiei să fie dispus prin hotărâre. Fixează termen la data de 17.11.2015, ora 8:30, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.10.2015.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Amână pronunţarea la data de 29.09.2015. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2015Amână pronunţarea la data de 29.09.2015. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2015Amână pronunţarea pentru data de 22.09.2015. pronunţată în şedinţa publică din data de 15.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2015Se vor efectua adrese către reclamantul T********* D** N****** şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava cărora li se va comunica câte un exemplar ale precizărilor formulate de pârâţii Judeţul Suceava – prin Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava- prin preşedinte pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul acestora.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Având în vedere că cererea de abţinere a fost admisă prin încheierea dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 05 februarie 2015, iar dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C17, Ia act că dosarul a fost distribuit aleatoriu la completul C.17, fiind acordat termen de judecată la data de 02 iunie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 28.04.2015Se va efectua adresă către Judeţul Suceava – prin Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Consiliul Judeţean Suceava – prin Preşedinte şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava cărora li se va comunica câte un exemplar a precizărilor formulate de reclamant, iar Consiliul Judeţean Suceava i se va solicita înaintarea documentaţiei care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr.183/22.05.2006.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Amână judecata cauzei la data de 21 aprilie 2015, pentru când vor fi citaţi pârâţii Judeţul Suceava – prin preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 martie 2015
Incheiere de sedinta din 03.03.2015În temeiul art. 244 alin.1 pct.1Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce face obiectul ds. nr.8135/314/2010 al Judecătoriei Suceava. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.04.2011.
Incheiere suspendare din 12.04.2011