S***** F*****
PetentP******* C****** A*******
IntimatP******* C****** A******* - P*** P*****
IntimatAdmite în parte contestaţia. Anulează Dispoziţiile nr. 752/2010 şi respectiv nr. 1022/2010 şi obligă pe intimaţi să restituie petentului sumele reţinute. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 18 Aprilie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, formulată de petent, prin reprezentant. Pune în vedere intimaţilor, prin reprezentant, să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii dispoziţiilor contestate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 aprilie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 Martie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.