Dosar 2261/1371/2011 din 19.09.2011

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2261/1371/2011
Data dosar:
19.09.2011
Instanta:
Tribunalul Comercial Mureș
Departament:
COMERCIAL
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C19 Prima instanta
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta BOCMAN SRL, cu sediul social în Drăgăşani, str. Podgoriei, nr. 23 jud. Vâlcea, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta SC METALURGICA INC SRL, prin administrator, cu sediul în Reghin, str. Ierbuş, nr. 40 jud. Mureş şi în consecinţă: Constată rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 99/2008 şi ca efect al rezoluţiunii, constată că a intervenit repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că 1564 m cale ferată a intrat în patrimoniul pârâtei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 16.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C19 Prima instanta
  • Amână cauza

    Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia de a achita diferenţa taxei judiciare de timbru aferente acţiunii în cuantum de 354 lei pentru cererea principală şi 205,5 lei pentru cererea de repunere pe rol a cauzei urmare a suspendării acesteia în temeiul art.155 ind. Cod procedură civilă prin încheierea nr.1622/14.112011. Emiterea unei adrese reclamantei pentru a se solicita a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol a cauzei urmare a suspendării acesteia în temeiul art.155 ind. Cod procedură civilă prin încheierea nr.1622/14.112011 în cuantum de 205,5 lei şi a diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 354 lei pentru cererea principală sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată în caz de neconformare. În baza art.159 alin 2 coroborat cu art.159 ind.1 alin.4 Cod procedură civilă, instanţa invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Mureş în soluţionarea prezentei acţiuni, şi va proroga discuţiile asupra excepţiei invocate pentru următorul termen de judecată. Amâna soluţionarea acţiunii la data de 13 februarie 2012, ora 9,00 sala 28. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 09:00

    Complet: C19 Prima instanta
  • 155/1 c.pr.civ

    În baza art. 155 ind.1 Cod de procedură civilă dispune suspendarea judecăţii privind acţiunea formulată de reclamanta BOCMAN SRL, cu sediul social în Drăgăşani, str. Podgoriei, nr. 23 jud. Vâlcea, prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâta SC METALURGICA INC SRL , cu sediul în Reghin, str. Ierbuş, nr. 40 jud. Mureş. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD