C****** M***** G******
InculpatS* D******* G*** S*** P*** L********* J******* C********** R***** M********
Parte responsabilă civilmenteS***** R**** P*** A***
Parte civilăA************ F********* P******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul C****** M***** G****** la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cât şi cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 25.08.2008 – 25.08.2010, parte vătămată A************ F********* P****** Galaţi). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului C****** M***** G****** pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului C****** M***** G****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale, respectiv pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În temeiul art. 14 Cod procedură penală, art. 161 alin. 3 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpatul C****** M***** G******, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „Dricarma Grup” S.R.L. Vânători – jud. Galaţi, la plata sumei de 24.635 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă A************ F********* P****** Galaţi, sumă la care se vor adăuga dobânzile şi majorările de întârziere aferente, calculate în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la data achitării integrale a debitului. Constata că inculpatul C****** M***** G****** şi partea responsabilă civilmente S.C. „Dricarma Grup” S.R.L. Vânători – jud. Galaţi nu deţin bunuri mobile sau imobile, asupra cărora să poată fi instituită măsura sechestrului asigurător. În temeiul art. 7 şi art. 21 lit. g, ambele din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, în referire la art. 12 şi art. 13, ambele din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, dispune înaintarea unei copii după prezenta hotărâre către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în termen de 15 zile de la rămânerea ei definitivă, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în evidenţele acestui registru, în ce-l priveşte pe inculpatul C****** M***** G******. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul C****** M***** G******, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „Dricarma Grup” S.R.L. Vânători – jud. Galaţi, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.
Amână pronunţarea cauzei la data de 06.04.2012
Pentru pregătirea apărării, amână judecarea cauzei la data de 29.03.2012 S.1.
pentru lipsa de apărare