Dosar 2274/281/2011 din 08.02.2011

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2274/281/2011
Data dosar:
08.02.2011
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.02.2011 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Soluţionare

    Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul STANCU VASILE, în prezent aflat în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.542/2007 pronunţată de Judecătoria Câmpina şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 C.P. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 C.P., privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.02.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD