Dosar 2280/327/2011 din 23.03.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2280/327/2011
Data dosar:
23.03.2011
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2011 la ora 08:00

    Complet: P6a
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 Cod penal condamnă inculpatul BOBEICA NICOLAE la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit potrivit art. 82 alin. 2 Cod penal, după trecerea căruia condamnatul va fi reabilitat de drept, în baza art. 86 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 325 lei. Dispune virarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu avocat Băltean Anca, din fondurile MJ către Baroul Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 1025/13.05.2011. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare, atât pentru Ministerul Public, cât şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2011.

  • Sedinta din data de 27.06.2011 la ora 8:30

    Complet: P6
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronunţarea cauzei la data de 29.06.2011

  • Sedinta din data de 16.05.2011 la ora 8:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul.

Flux dosar


Actualizare GRPD