E******* I**
ReclamantB****** M****
PârâtF*** M****
PârâtR****** S****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul E******* I** în contradictoriu cu pârâţii F*** M****, B****** M**** şi R****** S****, având ca obiectcompletare dispozitiv hotărâre judecătorească şi, în consecinţă: Dispune completarea sentinţei civile nr. 1305/1.06.2011 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr. 2284/208/2010, în sensul că, "constată că reclamantul a dobândit prin uzucapiune, în cotă de 1/1 parte, dreptul de proprietate şi asupra imobilului evidenţiat în CF nr. 1272 Luncaviţa, fără nr. top % Ortslage păşune de 432 mp, identificat conform raportului de expertiză extrajudiciară şi schiţei de plan anexă, întocmită de PFA Rus Teofil Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobil cu privire la care autorizează intabularea în CF". Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 august 2011.
Având în vedere prev art. 281 ind.1 C.pr.c, se dispune citarea părţilor. Termen pentru complinirea procedurii.
Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul E******* I** împotriva pârâţilor F*** M****, B****** M****, Raiescu Sofia, pentru uzucapiune. Constată că reclamantul a dobândit prin uzucapiune, în cotă de 1/1 parte, dreptul de proprietate asupra imobilului evidenţiat în CF Luncaviţa 30083 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 1272 Luncaviţa), nr. top. 54 Luncaviţa de 360 mp Ortslage grădină identificat conform raportului de expertiză extrajudiciară şi schiţei de plan anexă întocmită de PFA Rus Teofil Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. La data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, autoriză întabularea în CF. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iunie 2011.