O***** M******
Intimat ReclamantB********* C******* U*********** "****** B*****
Intimat PârâtM********* E********* C********************* S* S********
Recurent PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamanta O***** M****** în contradictoriu cu pârâţii BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „LUCIAN BLAGA” şi MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI şi în consecinţă: Anulează actul adiţional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă nr. 345/2005. Obligă pârâta de rândul 1 la reîncadrarea reclamantei începând cu data de 01.01.2011 conform dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% faţă de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010. Obligă pârâta de rândul 1 să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispoziţiilor art. 1, alin. 1 şi 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între 01.01.2011 şi până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflaţiei. Obligă pârâta de rândul 1 să efectueze menţiunile corespunzătoare în evidenţele salariale ale reclamantei. Obligă pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale solicitate. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.11.2011.
pentru efectuare adresă