D***** F********
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** S*********
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul – verbal cu seria AP şi nr. 1876287/26.10.2011, emis de intimată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 1155/2013 din 06.02.2013Încuviinţează pentru petentă proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, respectiv Vasile Marina şi al doilea martor va fi indicat cu listă în termen procedural Pune în vedere petentei, prin apărător, să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor, în termen de 5 zile sau să-i aducă necitaţi, sub sancţiunea decăderii prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Citarea martorului din acte, respectiv Chiliment Florian, cu domiciliul în localitatea Ştefăneşti, sat Valea Mare, nr. 171, jud. Argeş, cât şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Pune în vedere martorei Vasile Marina să se prezinte la termenul următor la ora 10 în vederea audierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.02.2013, completul C7, sala 3, ora 1000, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2012
Admite cererea de amânare formulată de intimată. Se va comunica intimatei, prin citaţie, copie de pe acţiune şi procesul-verbal contestat, sens în care se vor desprinde filele 24-25 din dosar, cu obligaţia de a depune întâmpinare în două exemplare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05.12.2012, completul C7, sala 3, ora 0830, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2012.
Suspenda judecata cauzei in baza art 155 indice 1 C.pr.civ. Cu recurs. Pronuntata in sedinta publica azi 18 iunie 2012.
Pune în vedere petentei, prin apărător, să depună copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, în vederea comunicării către intimat, sub sancţiunea prev. de art 155 indice 1 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 18.06.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2012
Admite cererea formulată de către părţi, în vederea pregătirii apărării. Pune în vedere petentei, prin apărător, să depună copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, în vederea comunicării către intimat, sub sancţiunea prev. de art 155 indice 1 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 30.04.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2012