S***** P****
InculpatB**** M****
InculpatB**** M****
InculpatB***** I***
Parte civilăsENTINŢA PENALĂ 43/14.02.2012. I.Condamnă pe inculpatul S.P. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev şi ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit *a* C.pen, la 3 (trei) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. II.Condamnă pe inculpatul B M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev şi ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit *a* C.pen şi cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, la 800 lei (optsutelei) amendă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 631 C.pen. III:Condamnă pe inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev şi ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit *a* C.pen, la 3 (trei) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 14 C.pr.pen rap. la art 998 C.civ vechi şi art 6 C.civ nou, obligă pe inculpaţi în solidar să plătească părţii civile B***** I*** suma de 4838 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale şi suma de 1162 lei cu titlu de daune morale. În baza art 193 C.pr.pen, obligă pe inculpaţi să plătească părţii civile B***** I*** suma de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 150 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu partea civilă şi de la comunicare cu inculpaţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.
Amână cauza la data de 14.02.2012, pentru când partea civilă va prezenta martorii pentru latura civilă, sub sancţiunea decăderii din probă.
Amână cauza la data de 17 ianuarie 2012 pentru când se va cita inculpatul S***** P**** la domiciliu cu mandat de aducere si prin afisare la sediul Consiliului Local Ruscova.
Amână cauza la data de 29.11.2011, pentru a se repeta procedura de citare cu inculpatul S***** P**** şi martorii din rechizitoriu. Inculpatul B**** M**** primeste termen în cunoştinţă, semnând personal dovada de indeplinire a procedurii de citare.