B***** V******* I*****
Recurent ReclamantI************ Ş***** A* J******** B****** P*** R*********** L****
Intimat PârâtÎncheiere din:18.11.2011; Admite recursul declarat de reclamanta B***** V******* I***** împotriva încheierii deşedinţă din data de 1.06.2011 pronunţată de către Tribunalul Braşov- Secţia Comercial şi de Contencios Administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean al jud. Braşov şi dispune suspendarea executării Deciziei cu nr. 1053/29.10.2010 emisă de intimat până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ înregistrată sub nr. 2317/62/2011 pe rolul Tribunalului Braşov. Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate. Irevocabilă.
În vederea deliberării amână pronunaţarea pentru data de 18 noiembrie 2011.
Încheiere din 26.09.2011 - Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de recurenta reclamantă B***** V******* I*****. Preschimbă termenul de judecată a recursului ce face obiectul dosarului nr. 2317/62/2011, la data de 17 noiembrie 2011. Fără cale de atac.