D*** S****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, şi c Cod penal şi art. 76 lit. e Cod penal, condamnă inculpatul D*** S****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 lit. e Cod penal, condamnă inculpatul D*** S****, cu datele de stare civilă cunoscute, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la pedeapsa de 7 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare. Pedeapsă de executat: 7 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 7 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. In baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării . Dispune plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei pentru avocat Tiron Margareta pentru cercetarea judecătorească, din fondurile MJ către BA Moineşti. In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.