Dosar 2322/260/2011 din 18.02.2011

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2322/260/2011
Data dosar:
18.02.2011
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2011 la ora 12:00

    Complet: Complet nr.24 u
  • Soluţionare

    Admite cererea. Dispune investirea cu formulă executorie a s.p. Irevocabilă.

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    În baza art.178 alin 2 C.pen, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă , cu aplicare art.320 indice 1 Cod proc penală condamnă pe inculpatul R*** V***** D**- la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.Pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art.71 C.Pen. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art.82 Cod penal. În temeiul art.359 alin.1 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art.71 alin.5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de încercare. În baza art.14 C.pr.pen, art.346 C.pr. pen şi art.48, 49 şi art.53 din Legea 136/1995, obligă asiguratorul A****** Ţ***** A******** S* , la plata de daune materiale şi morale după cum urmează: 16.500 lei cu titlu de despăgubiri civile şi 3000 lei daune morale. Ia act că inculpatul a avut apărător ales. În temeiul art.191 alin 1 C.pr.pen, obligă pe inculpatul R*** V***** D** la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 383 lei contravaloare necropsie ce va fi achitată în contul RO92TREZ0615041XXX000436 către Spitalul Bacău. Obligă asiguratorul A****** Ţ***** A******** S* la plata către partea vătămată Mazilu Maria la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată , respectiv onorariu apărător. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea civilă şi de la comunicare pentru celelalte părţi

  • Sedinta din data de 26.09.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    Dispune emiterea unei adrese către Poliţia Dărmăneşti pentru a se comunica adresa tuturor dispensarelor veterinare din or. Dărmăneşti, jud.Bacău urmând ca, după primirea răspunsului, să se revină cu adrese.

  • Sedinta din data de 12.09.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    Dispune aducerea celui de al doilea martor pentru inculpat, martor pe latură civilă, sub sancţiunea decăderii din probă în caz de neconformare. Adresa către Dispensarul Veterinar Dărmăneşti se va emite după depunerea adresei sediului de către inculpat prin apărător, adresa urmând a avea ca obiective: precizarea faptului dacă victima accidentului în cauză figura înscrisă cu 2 cai la medicul veterinar, care era vârsta, sexul, greutatea acestora şi cu ce alte date mai figurează înscrişi.

  • Sedinta din data de 06.06.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru partea civilă probele cu 2 martori Stârparu Despina domiciliată în Dărmăneşti, sat Boiştea şi Imbrea Mărioara domiciliată în Dărmăneşti, sat Brătuleşti, jud.Bacău ce vor fi citaţi şi înscrisuri. Încuviinţează pentru inculpat probele cu interogatoriul părţii civile căreia îi pune în vedere să se prezinte personal la termenul următor şi 2 martori care vor fi aduşi. Adresa către Dispensarul Veterinar Dărmăneşti se va emite după administrarea probei cu interogatoriul şi depunerea adresei sediului de către inculpat prin apărător.

  • Sedinta din data de 09.05.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    va fi citat asiguratorul SC Allianz Tiriac. Celelalte părţi au Tc. Încuviinţează cererea apărătorului inculpatului de amânare a cauzei.

  • Sedinta din data de 28.03.2011 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.18
  • Amână cauza

    părţile au TC. Încuviinţează cererea părţii vătămate Mazilu Maria de acordare a unui termen pentru angajarea unui apărător. Dispune solicitarea de relaţii de la primăria Dărmăneşti cu privire la moştenitorii defunctului Mazilu Gheorghe.

Flux dosar


Actualizare GRPD