P*** N******
IntimatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În baza art. 162 C.p.p. rap. la art. 114 C.p. dispune internarea medicală provizorie a numitului până la confirmarea măsurii de siguranţă a internării medicale de către instanţa de judecată, dar nu mai mult de 180 zile. În conformitate cu prevederile art. 435 C.p.p., rap. la art. 432 alin. 1 şi art. 433 C.p.p., sesizează Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş în vederea efectuării internării provizorii a intimatului, urmând ca aceasta să încunoştinţeze instanţa despre efectuarea internării. Se comunică Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Timiş o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri. În conformitate cu art. 162 alin. 2, 4 C.p.p., sesizează comisia medicală competentă să avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculoşi din cadrul Institutului de Medicină Legală Timişoara să întocmească un raport de expertiză psihiatrico–legală şi pune în vedere acesteia să comunice instanţei în termen de 45 de zile de la sesizare avizul său, nerespectarea acestui termen constituind abatere judiciară şi se sancţionează conform art. 198 alin. 3 C.p.p. Măsura internării este executorie şi se aduce la îndeplinire de către organele de poliţie, în caz de opunere. În temeiul art. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 100 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru intimat. Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2011.