L***** N******
InculpatL***** N***
InculpatI********* D* C******** Ş* A******** S******* P*** R***********
Parte vătămată. În temeiul art.108 alin.1 lit.a şi alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cpp condamnă pe inculpatul L***** N****** (date) la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere. În temeiul art.110 alin.1 lit.a şi alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cpp condamnă pe inculpatul L***** N****** la pedeapsa închisorii de 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt din fondul forestier. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte cele doua pedepse stabilite prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. In temeiul art. 81 Cod penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei principale pe o durata de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. II. În temeiul art.108 alin.1 lit.a şi alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cpp condamnă pe inculpatul L***** N*** (date) la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere. În temeiul art.110 alin.1 lit.a şi alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cpp condamnă pe inculpatul L***** N*** la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt din fondul forestier. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte cele doua pedepse stabilite prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. In temeiul art. 81 Cod penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei principale pe o durata de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art. 14 Cod procedura penala raportate la art. 998 si urm. Cod civil, admite acţiunea civila formulata de partea civila Intitutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti (date) şi obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 1.438,18 lei reprezentând daune materiale. Dispune avansarea si plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei a onorariilor apărătorilor din oficiu ai inculpatului – avocat Schramm Contanţa în cuantum de 300 lei şi avocat Panait Florentin în cuantum de 300 lei. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen. obligă pe inculpaţi la 300 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului ce vor fi achitate în contul IBAN RO48TREZ4225032XXX000248, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Buftea, beneficiar Judecătoria Buftea. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 06.06.2011.
pentru amânarea pronunţării