A*** O***
InculpatB**** I**
InculpatD*** A*****
InculpatÎn baza art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a Cod penal, condamnă inculpaţii A*** O*** ,B**** I**, D*** A***** - la câte: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal, condamnă aceeaşi inculpaţi la: - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 lună, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa de: - 4 (patru) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpaţilor le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepselor pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de 300 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 martie 2011.
T: 31.03.2011, pentru citarea inculpaţilor prin afişare la Consiliul local Arad.