L**** M*****
InculpatA***** D**
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U************** A****** A******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul L**** M***** la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 16.11.2011, parte vătămată A***** D**). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului L**** M*****, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului L**** M***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală, respectiv de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni. Constată că partea vătămată A***** D** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 14 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpatul L**** M***** la plata sumei de 2.260,71 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi. În temeiul art. 193 alin. 3 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul L**** M***** la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată A***** D**. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul L**** M***** la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 94 lei reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.
Amână pronunţarea cauzei la data de 06.04.2012.
Pentru lipsa martorilor, amână judecarea cauzei la data de 29.03.2012 S.1.
Pentru lipsa de apărare a inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 23.02.2012 S.1.