P******** D* P* L**** J********** Z*******
ApelantM****** B***** - C******
Intimat InculpatDin oficiu.În baza art. 195 şi umăt. C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 55/24.03.2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman în sensul că onorariul apărătorului din oficiu este de 200 lei şi nu 100 lei cum greşit s-a menţionat. Îndreptarea se va afectua în ambele exemplare, la sfîrşitul actelor corectate. Cu recurs.
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Zimnicea, împotriva sentinţei penale nr. 126 din 19.11.2010, pronunţată de Judecătoria Zimnicea, pe care o desfiinţează în sensul că înlătură dispoziţia privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c C.p. în condiţiile art. 71 C.p., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Mardale Bogdan Ciprian. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămîn în sarcina acestuia. Onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2011.