Dosar 2359/295/2011 din 29.12.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2359/295/2011
Data dosar:
29.12.2011
Instanta:
Judecătoria Sânnicolaul Mare
Departament:
JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU MARE
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C2-Cameră preliminară/fond
  • Soluţionare

    În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3201 Cpp şi art. 74 al.1 lit. c şi art.76 al.1 lit.dCod pen condamnă pe inculpatul II la o pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a şi b Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni ( 3 luni durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani stabilit de lege). În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorie. În temeiul art. 359 C. proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 Cod proc. pen. obliga inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 23.02.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD