M******* A****
ReclamantM******* I*** Ş** M******* C*******
PârâtÎn baza art. 281 C.pr.civ. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr.407/20.07.2011 pronunţată în dosarul civil nr. 235/248/2011 al Judecătoriei Întorsura Buzăului, în sensul că onorariul avocatului din oficiu să fie acordat d-lui av.Petrican Răzvan Ştefan şi nu d-nei av.Munteanu Adriana astfel cum în mod eronat s-a consemnat în considerentele şi dispozitivul sentinţei susmenţionate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2011.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul M******* A**** în contradictoriu cu pârâţii MITROFAN IOAN şi MITROFAN CAROLINA, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul să achite pârâţilor suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În baza art. 19 din O.G. nr. 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de către stat, privind asistenţa prin avocat în cuantum de 200 lei, rămân în sarcina acestuia, urmând ca acestea să fie avansate avocatului Munteanu Adriana din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.07.2011.
Încuviinţează proba cu interogatoriul atât pentru reclamant, cât şi pentru pârâţi. Prorogă pronunţarea asupra probei testimoniale pentru termenul viitor, după administrarea probei cu interogatoriul părţilor şi a probei cu înscrisurile solicitate de reclamant, prin reprezentantul acestuia, probă pe care o încuviinţează, sens în care dispune depunerea la dosarul cauzei a copiilor filelor mai sus indicate Amână judecata cauzei la data de 20 iulie 2011, termen pentru care se citează părţile cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă.
Amână judecata cauzei la data de 16 iunie 2011, termen pentru care reclamantul şi pârâţii păstrează termen în cunoştinţă. Dispune depunerea la dosarul cauzei a unei copii de pe chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru de către reclamantul M******* A****, depusă în dosarul civil nr.360/248/2009.
Având în vedere cererea de înlocuire a avocatei din oficiu Coman Elena Diana, motivată prin imposibilitatea prezentării ei pe o perioadă de aproximativ 120 de zile, dovedită cu certificatul de concediu medical ataşat la dosar, cerere la care reprezentanta pârâţilor nu a făcut opoziţie; Admite cererea de înlocuire a avocatei din oficiu, Coman Elena Diana, sens în care se emite adresă la Baroul Covasna pentru a desemna un alt avocat din oficiu care să reprezinte interesele pârâtului M******* A****. Amână judecata cauzei la data de 26 mai 2011, termen pentru care reclamantul şi pârâţii au termen în cunoştinţă