H**** M****
ReclamantA* D*** V*******
PârâtU******** T*******
PârâtH** C* M****
PârâtÎn temeiul art. 281 Cod Procedură Civilă, admite sesizarea şi îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1478/11.12.2012 pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosarul nr. 2362/838/2011, în sensul că va reveni asupra amenzii de 50 de lei dispusă prin încheierea din data de 30.10.2012, înlăturând-o. In baza prezentei încheieri se efectuează cuvenitele îndreptări, făcându-se menţiuni la sfârşitul actului corectat, in ambele exemplare ale hotărârii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu, pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.01.2013.
Admite acţiunea
Admite cererea de reexaminare amendă Irevocabilă Pronunţată în şedinţă publică
În vederea depunerii raportului de expertiză, acordă termen la data de 11.12.2012
În vederea depunerii raportului de expertiză, acordă termen la data de 27.11.2012. Amendează expertul cu suma de 50 lei.
În vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză, acordă termen la data de 30.10.2012.
Acordă termen la data de 16.10.2012 pentru depunerea raportului de expertiză.
pentru lipsa rapoartelor de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 02.10.2012
În vederea efectuării şi comunicării rapoartelor de expertiză amână judecarea cauzei la data de 04.09.2012
Admite în principiu acţiune civilă formulată de reclamanta Hîncu Maria, domiciliată în comuna Lieşti, sat Lieşti, în contradictoriu cu pârâţii Hîncu Marin, Andone Vasilica şi Tudoriţa Ungureanu, domiciliaţi în com. Lieşti, Judeţ Galaţi. Constată deschisă succesiunea după defunctul Hîncu Ioan, decedat la 12.07.1994. Constată că masa succesorală este alcătuită din terenurile înscrise în TP nr. 45001-48/28.12.1995, compusă din 3,7215 ha în extravilan şi suprafaţa de 1185 mp în intravilan şi din suprafaţa de 979 mp în intravilan, conform TP 6618-3/06.10.1995 şi din imobilul casă construită pe terenul de 979 mp. Constată că au calitatea de moştenitori legali şi sunt coproprietari asupra bunurilor din masa succesorală : reclamanta şi pârâţii, în cote egale de 1 parte fiecare. În baza art.6736 C.pr.civ. dispune efectuarea unor expertize tehnice în vederea împărţirii materiale a bunurilor aflate în masa succesorală. Acordă termen în vederea continuării judecării cauzei la data de 26.06.2012, ora 8.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi, de asemenea: - se va emite adresă la Biroul local de expertize judiciare pentru comunicarea câte unei liste de experţi din specializările topometrie şi, respectiv, construcţii; - se vor discuta obiectivele expertizelor, se vor desemna experţii şi se vor stabili onorariile provizorii. Cu recurs odată cu fondul.
Amână pronunţarea pe IAP la data de 19.06.2012. termen de control la data de 26.06.2012 pentru când se va face dovada consemnării onorariu expert.
În vederea depuineri la dosarul c auzei CM nr. 144/09 amână judecarea cauzei la data de 12.06.2012
În vederea emiterii de adresă către primăria lieşti pentru se comunica CM nr. 144/1990 amână judecarea cauzei la data de 29.05.2012
Acordă termen la data de 15.05.2012
În vederea depuneri la dosarul cauzei a încheierii notariale a certificatului de sarcini , certificat fiscal şi adeverinţă de rol amână judecarea cauzei la data de 08.05.2012
În vederea luării la cunoştinţă de conţinutul cererii completatoare amână judecarea cauzei la data de 17.04.2012