A***** S***
Recurent inc.Ş****** J****** A*******
Intimat PARTE VĂTĂMATĂÎn temeiul art. 189 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p. şi a art. 74 alin. 2 rap la art. 76 alin. 1 lit. b C.p., condamnă inculpatul A. S. la pedeapsa de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. 2 C.p.. În baza art. 83 C.p., revocă suspendarea executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală cu nr. 80/17.01.2011 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare şi dispune executarea acesteia în întregime, alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca în final condamnatul să execute o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 88 C.p. deduce din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 23.06.2011 până la data de 20.07.2011. În temeiul art. 350 C.p.p., menţine liberarea provizorie sub control judiciar până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâriri. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b, dispune restituirea către Ahmadi Surush, fratele inculpatului, a unui pistol din categoria armelor neletale tip replică, cal. 6 mm, seria A83467, aflat în camera de corpuri delicte a Judecătoriei Timişoara la poziţia 571/2011. În temeiul art. 191 al.1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 05.07.2012. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea vătămată.
a.p. 05.06.12
amână pronunţarea la 29.06.2012.
Se citează martorii , cu mandat de aducere cu executare efectivă şi telefonic la numerele de telefon mobil indicate în declaraţiile date de către aceştia în dosarul de urmărire penală , precum şi la locul de muncă, respectiv la staţia de benzină Lukoil din Coştei. Se emite adresă către grefa instanţei în vederea comunicării dacă martorul Botiveştean Dorian Iosif figurează cu alt domiciliu sau menţiuni de reşedinţă. Amână judecarea cauzei la 20.06.2012, termen pentru când inculpatul si partea vătămată au termen în cunoştinţă. Pronunţată in şedinţă publică azi, 06.06.2012
În temeiul art. 1603 C.p.p., respinge cererea de modificare a controlului judiciar dispus prin decizia Tribunalului Timiş nr. 546 din 20.07.2011, formulată de inculpatul A.S. prin apărător ales ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore la comunicare cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar, potrivit art. 1609 C.p.p. Copie de pe prezenta încheiere se comunică inculpatului. Se citează ceilalţi doi martori din rechizitoriu, la adresele indicate în actul de sesizare, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 06.06.2012, termen pentru când inculpatul si partea vătămată au termen în cunoştinţă. Pronunţată in şedinţă publică azi, 07.05.2012.
Respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, de revocare/încetare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara de luare faţă de inculpatul a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Se citează ceilalţi doi martori din rechizitoriu şi anume, JR şi MG. Amână judecarea cauzei la 07.05.2012, termen pentru când inculpatul si partea vătămată au termen în cunoştinţă. Pronunţată in şedinţă publică azi, 09.04.2012.
Încuviinţează proba cu martorii propuşi de reprezentanta Ministerului Public. Se vor cita primi doi martori respectiv Ştirban Alina Ileana, Groza Doriana. Prorogă discutarea cererea de revocare a măsurii preventive de a nu părăsi ţara pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 09.04.2012, termen pentru când inculpatul si partea vătămat au termen în cunoştinţă. Pronunţată in şedinţă publică azi, 26.03.2012.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la 26.03.2012, termen pentru când se va cita inculpatul si partea vătămată. Pronunţată in şedinţă publică azi, 27.02.2012.
Încuviinţează cererile de amânare formulate de părţi în vederea angajării unui apărtor. Amână judecarea cauzei la 27.02.2012, termen pentru când se va cita inculpatul si partea vătămată Pronunţată in şedinţă publică azi, 30.01.2012.
În baza art. 52 C.proc.penală raportat la art. 48 alin. 1 lit. a C. pr.pen. admite cererea de abţinere formulata de judecător GS. În temeiul art.98 al.3 din Hotărârea CSM nr.387/2005, înaintează dosarul, compartimentului registratură al instanţei în vederea repartizării aleatorii.
Având în vedere că a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpatului prin încheierea nr. 45 din 23.06.2011, preşedintele completului 1 penal declară că se abţine de la soluţionarea prezentei cauze şi înaintează dosarul completului următor, 1 penal, pentru a soluţiona cererea de abţinere.