C*** J***
ReclamantC******** I* S*****
PârâtAdmite excepţia insuficientei timbrări a cererii, invocată de instanţă din oficiu. Anulează cererea de chemare în judecată ca fiind insuficient timbrată.
Sub rezerva achitării taxei de timbru în cuantum de 48 lei şi depunerii timbrului judiciar în valoare de 1,5 lei, încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi luarea unui interogatoriu pârâtului. Amână judecarea cauzei atât pentru a timbra corespunzător cererea formulată cât şi pentru a fi administrate probele solicitate, sens în care i se pune în vedere pârâtului să se prezinte, la următorul termen, pentru a fi interogat şi se va cita martorul Buzatu Traian, iar reclamantului i se pune în vedere să depună întrebările la care doreşte să răspundă pârâtul în cadrul interogatorului solicitat. De asemenea, i se pune ăn vedre să depună la dosar un extras de carte funciară sau certificatul de sarcini pentru imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate d epărţi, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 155 ind. 1 C.pr.civ.