M*********************** M****
Recurent ReclamantS*** S***** S*****
Intimat PârâtL**** A******
Intimat PârâtS*** C***** R*** C******
Intimat PârâtRespinge opoziţia promovată de pretinsul creditor opozant Ministerul Finanţelor Publice prin subsidiara Administraţia Finanţelor Publice Reghin, în numele şi pe seama subsidiarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în contradictoriu cu pârâţii L**** A******, S*** C***** R*** C****** şi S.C.”Samvit”S.R.L., faţă de hotărârea Adunării generale a asociaţilor S.C.”Samvit”S.R.L. nr.5/09.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr.3607/23.11.2011. Fără speze judiciare. Defintivă şi executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 2011, orele 12,oo, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Amână pronunţarea pentru data de 19 decembrie 2011, orele 12, sala 26 a Tribunalului Specializat Mureş.
Citarea intimaţilor, reţinând că opozanta are termen în cunoştinţă potrivit rigorilor art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă în forma modificată de Legea nr. 202/2010 Stabileşte o nouă înfăţişare în camera de consiliu la data de 16 decembrie 2011, orele 12, sala 26 a Tribunalului Comercial Mureş, când va şi prima zi de înfăţişare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 noiembrie 2011.