S* I******* S** P*******
ReclamantM**** J*** D***
Pârâtadmite acţiunea
se va cita pârâta cu menţiunea chemării la interogatoriu şi copia înscrisurilor depuse de către reclamant
faţă de aspectul că nu s-a citata reclamanta cu menţiunea de a-şi formula probatorii faţă de starea de fapt descrisă în acţiunea, astfel cum a fost precizată, cu privire la penalităţi şi de a indica şi depune la dosar facturile pe baza cărora s-au calculat aceste penalităţi , amână cauza
faţă de lipsa d eprocedură cu părţile va dispune amânarea cauzei şi acestora cu aceleeşi menţiuni ca la termenul anterior
s-a depus precizare de către rclmanta creditoare cu privire la cunatumul pretenţiilor pe care le solicită la acestă dată de la debitoare, amâna cauza pentru a se comunica debitoarei copia acestei precizări.
administrare probă cu interogatroiu pârâtei , solictată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată