N**** I***
PetentIn baza art. 59 din C.pen. rap.la art. 450 din C.pr.pen si art. 77 din Legea nr. 275/ 2006, admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova, privind liberarea conditionata a condamnatului N**** I*** Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 973/2009, emis de Judecătoria Deva în baza s.p. nr. 855/2009 - dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp.art. 61 C.p., privind revocarea liberării. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia - onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi avansat din fondul special al MJCL în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de recurs, în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare, pentru procuror.
Hotarare 201/2012 din 31.01.2012lipsă procedura